MyRadioOnline.ro

Slujbele de Crăciun oficiate de papa Francisc vor fi transmise online anul acesta, fără participarea directă a publicului din cauza pandemiei de coronavirus, a confirmat marţi un membru al Ambasadei

Germaniei la Vatican, potrivit AGERPRES, citând DPA.

Ambasadele de pe lângă Sfântul Scaun au fost anunţate că liturghiile se vor desfăşura ''într-un cadru privat, fără ca membrii corpului diplomatic să fie prezenţi'' şi vor fi transmise online, a relatat luni Agenţia catolică de presă.

Biroul de presă al Vaticanului nu a răspuns solicitării de a comenta informaţiile.

Pe 24 decembrie, Suveranul pontif oficiază liturghia din Ajunul Crăciunului în Bazilica Sfântul Petru, la care asistă diplomaţi acreditaţi la Vatican şi alţi invitaţi.

Pe site-ul Vaticanului, nu există nicio referire la slujba din luna decembrie în agenda papei Francisc, dar este confirmată tradiţionala binecuvântare ''Urbi et Orbi'' din 25 decembrie.

''Urbi et Orbi'' este de obicei ţinută din balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.

Vaticanul a fost deja nevoit să anuleze prezenţa publicului la ceremoniile dedicate sărbătorilor de Paşte din aprilie, o măsură fără precedent în timpurile moderne.

 

Imagine cu caracter ilustrativ, vaticannews.va/ro.

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/actualitate/externe/vaticanul-pl%C4%83nuie%C5%9Fte-ca-anul-acesta-slujbele-de-cr%C4%83ciun-s%C4%83-fie-transmise-online%2C-f%C4%83r%C4%83-participarea-publicului.html

Most Read