Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a statuat într-o decizie adoptată marţi principiul egalităţii de tratament şi de acces pentru conţinutul online, principiu cunoscut ca 'neutralitatea internetului', semnalează AFP,

potrivit AGERPRES.

Instanţa a considerat că un furnizor de acces nu poate privilegia anumite aplicaţii sau servicii prin acordarea de acces nelimitat, dacă serviciile concurente sunt supuse unor măsuri de blocare sau de încetinire a traficului.

Decizia are la origine două oferte ale furnizorului ungar de servicii internet Telenor, care nu ţine cont de traficul de date la accesarea anumitor site-uri sau servicii, cum ar fi Facebook, Facebook Messenger, Instagram, Twitter, Viber sau Whatsapp, ori a unor fluxuri de muzică, de exemplu Apple Music, Deezer, Spotify şi Tidal. La epuizarea volumului de date achitat, utilizatorii aveau în continuare acces la acestea, în timp ce navigarea la alte adrese era blocată sau încetinită.

'Astfel de oferte grupate sunt de natură să amplifice utilizarea aplicaţiilor şi serviciilor privilegiate, respectiv să determine utilizarea mai puţin frecventă a altor aplicaţii şi altor servicii disponibile', a arătat CJUE.

Ofertele respective încalcă reglementarea europeană care 'consacră principiul esenţial de deschidere a internetului (denumit mai uzual 'neutralitatea netului')', a apreciat Curtea în primul dosar în care a fost solicitată să interpreteze regulamentul respectiv.

Sursă foto romaniatv.net.

Image
Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/actualitate/externe/curtea-de-justi%C5%A3ie-a-uniunii-europene-statueaz%C4%83-neutralitatea-internetului-%C3%AEn-uniunea-european%C4%83.html

Most Read