Autoritățile elene au pus la punct procedura valabilă pe turiștii care vor să intre în Grecia, după data de 1 iulie. Astfel, cei care vor vizita această țară trebuie să

completeze un chestionar on-line, cu 48 de ore înainte de a intra în țară, iar în funcție de datele înscrise acolo vor primi un cod de bare care va determina dacă trebuie supuși unui test de depistare a coronavirusului, anunță AFP, citată de Agerpres.

Noul protocol le cere turiştilor să completeze un chestionar online cu 48 de ore înainte de sosirea în ţară. Ei vor trebuie să ofere atele personale, dar și informații precum ţara de origine sau ţările traversate în ultimele 15 zile. Completarea chestionarului va fi obligatorie până la data de 31 august.

Pe baza datelor furnizate, fiecare turist va primi un cod personal QR care va fi verificat, pe telefonul său mobil sau varianta imprimată pe hârtie, la punctul de sosire. În funcţie de codul de bare, turistul va fi direcţionat spre ieşire sau spre spaţiul de testare.

Cei care vor fi testați vor trebui să se izoleze la adresa furnizată pe chestionar ca destinație și să aștepte acolo rezultatul testării.

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Republica Elenă că,  începând cu data de 1 iulie 2020, toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) sunt obligate să completeze, cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată  fi asigurată evidența electronică a celor care călătoresc în această țară. După completare, solicitanții vor primi un cod unic de confirmare a înregistrării, care trebuie prezentat autorităților de frontieră (în format electronic sau tipărit), în momentul intrării pe teritoriul elen. Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr. Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție (purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor) și de distanțare socială. Pot fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu Covid-19, situație în care, persoana testată trebuie să aștepte, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic, rezultatul testului.

De asemenea, menționăm faptul că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, funcție de  numărul de numărul de noi cazuri de Covid - 19 ce vor fi înregistrate pe parcurs", informează și Ministerul român al Afacerilor Externe.

Graţie acestei noi proceduri "vom aveam şanse mari de a putea depista majoritatea cazurilor importate", a declarat Dimitris Paraskevis, membru al comitetului de experţi înfiinţat la Ministerul Sănătăţii din Grecia, potrivit Agerpres.

Începând cu data de 1 iulie, toate aeroporturile din Grecia vor fi redeschise pentru zborurile internaţionale, iar porturile din Patras şi Igoumenista vor primi din nou feriboturi provenite din Italia. Celelalte porturi din Grecia vor fi redeschise pentru navele de croazieră.

Mai multe informații despre restricțiile valabile în prezent în Grecia găsiți AICIhttp://www.mae.ro/travel-conditions/3701#816.

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/actualitate/externe/cod-de-bare-pentru-fiecare-turist-care-vrea-s%C4%83-intre-%C3%AEn-grecia%2C-dup%C4%83-1-iulie-vizitatorii-vor-afla-din-timp-dac%C4%83-risc%C4%83-s%C4%83-intre-%C3%AEn-izolare%2C-la-destina%C8%9Bie.html

Most Read