Compania americană de imunoterapie Inovio Pharmaceuticals Inc a anunţat miercuri că vaccinul său experimental pentru prevenirea infecţiei cu noul coronavirus a dovedit că produce anticorpi protectori şi răspunsuri ale sistemului

imunitar la şoareci şi porcuşori de Guineea, informează Reuters, citată de AGERPRES.

''Am observat răspunsuri ale anticorpilor care îndeplinesc multe dintre lucrurile pe care am vrea să le vedem la un eventual vaccin'', a declarat dr. David Weiner, directorul centrului pentru vaccinuri şi imunoterapie din cadrul Institutului Wistar, care a colaborat cu Inovio.

''Putem viza lucrurile care ar împiedica virusul de la a găsi un adăpost sigur în organism'', a adăugat acesta.

Inovio, care a început testarea pe oameni a vaccinului său în aprilie, a declarat că rezultatele preliminare în urma studiului clinic sunt aşteptate în luna iunie.

Celor patruzeci de participanţi sănătoşi din Faza 1 a studiului clinic li se administrează două doze, la patru săptămâni distanţă, din vaccinul numit INO-4800 şi apoi sunt monitorizaţi o perioadă de două săptămâni.

''Avem deja date privind siguranţa şi (vaccinul) s-a dovedit benign'', a explicat pentru Reuters dr. Katherine Broderick, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare al Inovio. ''Unele persoane au prezentat o uşoară roşeaţă pe braţ'', a adăugat ea.

După rezultatele preliminare Inovio se va adresa Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru autorizare astfel încât să se poată trece la fazele următoare ale studiului clinic, în iulie sau august.

În prezent, nu există tratamente sau vaccinuri aprobate pentru COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.

Experţii preconizează că dezvoltarea unui vaccin sigur şi eficient ar putea dura 12 până la 18 luni.

Imagine cu caracter ilustrativ, sursă dw.com.

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/actualitate/externe/coronavirus-un-vaccin-experimental-contra-covid-19-a-produs-anticorpi-la-%C5%9Foareci.html

Most Read