MyRadioOnline.ro

China se pregăteşte să vaccineze împotriva covid-19 copiii - începând de la vârsta de trei ani -, anunţă marţi laboratorul farmaceutic chinez Sinovac, şi să devină astfel prima ţară din

lume care vaccinează copii atât de mici, relatează News.ro citând AFP.

În China au fost administrate până în prezent aroape 800 de milioane de doze - numai adulţilor în vârstă de peste 18 ani.

Beijingul - care practic a eradicat pandemia covid-19 pe teritoriul chinez în mai 2020 - speră să-şi vacineze cel puţin 70% din populaţie până la sfârşitul anului, adică aproximativ un miliard de locuitori.

În acest context, un purtător de cuvânt al laboraorului Sinovac - care produce unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în prezent în China - declară AFP că vaccinul său - Coronavac, care se administrează în două doze - urmează să fie administrat minorilor.

”Vaccinul Sinovac a fost aprobat, în ultimele zile, în vederea vaccinării persoanelor cu vârsta cuprinsă între trei şi 17 ani”, anunţă laboratorul. Purtătorul de cuvânt al laboratorului nu a precizat însă când anume urmează să fie administrate primele doze copiilor mici. Calendarul vaccinării se află, precizează el, în mâna Ministerului chinez al Sănătăţii.

 

 

 

Imagine cu caracter ilustrativ, zf.ro.

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/actualitate/externe/china-se-preg%C4%83te%C5%9Fte-s%C4%83-vaccineze-%C3%AEmpotriva-covid-19-copiii-%C3%AEncep%C3%A2nd-de-la-v%C3%A2rsta-de-trei-ani-aproximativ-800-de-milioane-de-adul%C5%A3i%2C-vaccina%C5%A3i-p%C3%A2n%C4%83-%C3%AEn-prezent.html

Most Read

  • Week

  • Month

  • All