MyRadioOnline.ro

Președintele american Donald Trump a declarat că există o stare de urgență în Washington DC și a ordonat suplimentarea forțelor guvernamentale în Districtul Columbia în vederea ceremoniilor de inaugurare a

președintelui Joe Biden, a anunțat Casa Albă într-un comunicat. Capitala Statelor Unite se află în stare de urgență de pe 6 ianuarie, ziua asaltului susținătorilor lui Trump asupra Capitoliului. 

Potrivit Digi24, Donald Trump a semnat luni un ordin care prevede suplimentarea forțelor federale în Districtul Columbia până pe 24 ianuarie, inaugurarea președintelui Biden urmând să aibă loc pe 20 ianuarie.

Actul semnat de Donald Trump autorizează Departamentul Securității Interne (DHS) și Agenția Federală pentru Situații de Urgență (FEMA) să coordoneze eforturile de înlăturare a efectelor dezastrelor, cu scopul de a ajuta populația și de a asigura asistența necesară stării de urgență. 

Ordinul are la bază Legea Stafford, care prevede salvarea vieților și protejarea proprietății și a siguranței și sănătății publice, dar și reducerea sau preîntâmpinarea amenințărilor unei catastrofe în Districtul Columbia.

 

Sursă foto Digi24.

 

 

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/actualitate/externe/donald-trump-ordon%C4%83-stare-de-urgen%C8%9B%C4%83-la-washington.html

Most Read