Conspirațiile pe tema pandemiei le poți întâlni la tot pasul, iar majoritatea se răspândesc rapid pe Facebook sau alte platforme. Un raport vine să confirme faptul că aceste rețele se îmbogățesc

de pe urma acestui conținut distribuit masiv. Chiar dacă, la nivel declarativ, spun că fac totul pentru a stopa fenomenul.

Trăim vremuri cu care societatatea modernă nu s-a mai confruntat de zeci de ani de zile. Pandemia de coronavirus a dat peste cap totul, iar Guvernele din toată lumea au căutat soluții pentru a se adapta. Au venit cu măsuri dure, dar eficiente. Situația a fost ținută sub control o perioadă.

Au urmat măsurile de relaxare a restricțiilor și, după cum avertizau mulți specialiști, numărul cazurilor de infectare a început să crească în multe țări. Iar internetul s-a umplut de teorii ale conspirației. E de ajuns să te uiți în jurul tău și să observi că foarte multă lume nu crede în existența acestui virus.

Iar mesajele propagandistice și care manipulează se distribuie foarte ușor pe rețelele de socializare. Ai crede că giganții digitali intervin pentru a stopa acest fenomen. Ei bine, nu e chiar așa. În realitate, nu fac nimic, deși public susțin contrariul.

Pentru că la mijloc sunt miliarde de dolari.

Facebook se îmbogățește din fake news

Un raport al CCDH – Center for Countering Digital Hate – arată că rețelele de socializare care au mulți utilizatori au pus umărul, indirect sau nu, la răspândirea conținutului promovat de mișcarea anti-vaccin. Așa au ajuns aceste conturi să adune zeci de milioane de urmăritori.

Din analiza celor de la CCDH reiese că numărul celor care urmăresc astfel de conținut, indiferent de rețeaua de socializare, se ridică la 58 de milioane. Iar cifrele sunt valabile doar pentru SUA, Canada și Australia. Motivul pentru care aceste conturi sunt ținute în viață e simplu: banii. Potrivit raportului, giganții digitali au venituri de până la 1 miliard de dolari din reclamele și conținutul promovate acolo.

În aceste condiții, e lesne de înțeles de ce majoritatea oamenilor ignoră riscurile legate de pandemie. Iar numărul urmăritorilor de pe conturile care manipulează crește din 2019 încoace. Iar aceste mesaje au depășit de multă vreme granițele Facebook.

Zilele trecute, spre exemplu, Cheloo, membru al trupei Paraziții și jurat al emisiunii iUmor de la Antena 1, a fost distribuit masiv după această postare:

Conținutul conspiraționist se găsește acum și pe YouTube, Instagram și alte platforme similare.

Iar concluzia raportului e simplă: cu cât mișcarea anti-vaccin câștigă mai mulți adepți, cu atât numărul celor care se vor vaccina împotriva coronavirus (atunci când vaccinul va fi gata, dacă va fi gata) va fi mai mic. Iar riscurile sunt, evident, mari.

Raportul complet poate fi citit AICI.

Articol preluat de pe https://playtech.ro

https://playtech.ro/2020/de-ce-cred-multi-ca-pandemia-e-o-minciuna-cine-castiga-miliarde-de-dolari-de-pe-urma-miscarii-anti-vaccin/

Most Read