Un leu se plimbă pe străzi noaptea. Peste poza asta se lipește un text: „Rusia a eliberat mai mult de 500 de lei pe străzi ca să-i țină pe oameni în

casă în timpul pandemiei”. Textul e sub forma unui breaking news de la TV. Totul e fals, mai puțin leul. Totuș, nici el n-a ieșit din casă în martie 2020, ci în aprilie 2016.

În timp ce pandemia afectează puternic mai multe țări din Europa, printre care Italia, Franța și Marea Britanie, știrile false despre cât de bine se descurcă Rusia tot abundă pe internet, mai ales în România. De la „rețeta-miracol” a lui Putin până la subiectul celor 500 de lei eliberați pe străzi.

Din 500 de lei e, de fapt, unul singur, iar leul nu s-a plimbat prin Rusia, ci prin Africa de Sud. Snopes, publicație specializată în distrus știri false, a explicat de unde a pornit totul.

rusia 500 lei strazi fake news

Poza de mai sus e cea care s-a întins ca focul pe internet. Subtitlul spune că: „Vladimir utin a eliberat circa 500 de lei ca să-i forțeze pe oameni să stea în casă”. Poza cu leul e adevărată, cum e adevărat și acel watermark din dreapta sus. Dacă intri pe site-ul breakyourownnews.com o să vezi că e, de fapt, un site cu un template unde pui o burtieră ca de TV pe ce poză vrei tu.

Cum a „călătorit” un leu din Africa de Sud până în Rusia?

Poza cu leul e adevărată. Dar leul – care are și nume: Columbus – e din Africa de Sud. Iar în aprilie 2016 a ieșit pe străzile din Johannesburg. Inițial, a fost închiriat de-o companie, care l-a eliberat în oraș. New York Post a detaliat la momentul respectiv cum a ajuns un leu, liber, pe străzi.

În perioada asta, situația pandemiei pentru Rusia nu-i cunoscută. Există un număr oficial de cazuri, dar sunt voci care acuză statul rus că ascunde adevărata proporție a îmbolnăvirilor. În egală măsură, rușii sunt mai ocupați să destabilizeze Europa decât să trimită lei pe străzi. Sau să vorbească deschis despre epidemia de la ei.

Articol preluat de pe https://playtech.ro

https://playtech.ro/2020/rusia-n-a-pus-500-de-lei-pe-strazi-ca-sa-tina-lumea-in-casa-de-unde-a-pornit-acest-fake-news-viral/

Most Read