MyRadioOnline.ro

Este foarte important în general să-ți actualizezi sistemul de operare Microsoft, dar acum este și mai relevant acest detaliu, după un avertisment urgent al gigantului american cu referire la Windows 7

și Windows 10.

Din cauza unei vulnerabilități importante care a ajuns online în urmă cu câteva zile, Microsoft își roagă toți utilizatorii să-și instaleze ultimele actualizări pentru sistemele de operare Windows. Este vorba de o vulnerabilitate gravă.

Ca referință, breșa de securitate, cunoscută sub numele PrintNightmare, afectează serviciul Windows Print Spooler, avertismentul Microsoft venind după ce experții în securitate cibernetică au publicat din greșeală un ghid pas cu pas cu privire la exploatarea acesteia.

Este important de reținut că vulnerabilitatea cu pricina, deși pleacă de la imprimantă, îi poate permite unui hacker să instaleze programe fără acordul utilizatorului, să acceseze sau să șteargă date private. Mai mult decât atât, o persoană rău intenționată îți poate crea un utilizator cu drepturi depline, administrator, fără ca tu să-ți dai seama. Cu alte cuvinte, acest detaliu tehnic permite unui străin să preia controlul complet asupra sistemului tău și să producă pagube serioase.

Utilizatorii de Windows 10 și Windows 7 sunt vulnerabili

Noua vulnerabilitate detaliată de Microsoft vizează în egală măsură PC-urile cu Windows 10, dar și pe cele cu Windows 7. Problema este că Microsoft a sistat asistența tehnică anul trecut pentru 7. Cu toate acestea, ca un caz excepțional, deși gigantul din Redmond nu a mai oferit actualizări pentru Windows 7 în ultimul an, pentru vulnerabilitatea PrintNightmare a decis totuși să publice un update pe care fiecare posesor de PC trebuie să-l instaleze. Acest detaliu ar trebui să vină ca o confirmare suplimentară a gravității situației.

„Recomandăm să instalați aceste update-uri imediat”, a avertizat compania. Nu în ultimul rând, Microsoft a anunțat că va lansa în viitorul apropiat actualizări care să remedieze problema și pentru Windows Server 2016, Windows 10 versiunea 1607 și Windows Server 2012. Din păcate, toate sunt vulnerabile.

Articol preluat de pe https://playtech.ro

https://playtech.ro/2021/sistemul-tau-cu-windows-in-pericol-avertismentul-urgent-al-microsoft-care-te-pune-in-garda/

Most Read