MyRadioOnline.ro

Google Maps și-a făcut un renume, ajutând oamenii să călătorească dintr-un loc în altul, dar poate fi util chiar și atunci când știi exact cum să ajungi unde mergi.

Așadar, iată câteva trucuri folositoare pe care le poți utiliza pe Google Maps.

Evită traficul

Probabil că știi pe de rost ruta de acasă la magazinul alimentar, dar ceea ce nu știi sigur este situația traficului. Este enervant ca o scurtă călătorie cu mașina să se transforme în statul la semafor timp de 15 minute, în timp ce un echipaj de construcție ghidează un excavator.

Verificarea traficului pe Google Maps durează doar câteva secunde. Într-un browser, accesează zona pe care vrei s-o verifici și dă click pe eticheta legată de trafic din panoul din partea stângă.

Dacă nu există panoul, dă click pe fila albă cu săgeata orientată spre dreapta, în colțul din stânga sus al hărții. De asemenea, asigură-te că meniul din partea de jos a hărții este setat pentru a afișa traficul live.

În aplicația pentru telefon, atinge pictograma din dreapta sus și selectează “Trafic”. Ia în considerare verificarea hărții din când în când, până când acel blocaj s-a rzolvat. Aplicația pe Android sau iOS ar trebui să se actualizeze automat, dar poate fi necesar să dai refresh manual la pagina browserului.

Măsoară o distanță

Vrei să știi distanța dintre două locații? Google Maps te poate ajuta. Într-un browser, dă click dreapta oriunde pe hartă și selectează “Măsoară distanța” din meniul care apare. Apoi, dă click în altă parte. Poți să dai click și să tragi fiecare capăt al liniei de măsurare, să dai click undeva la mijloc și să tragi cu cursorul într-o locație intermediară sau să dai click în altă parte, pentru a adăuga un alt punct.

Este puțin mai complicat pe telefon. Mai întâi, atinge harta pentru a afișa un cod roșu de locație. Apoi, atinge pinul. Selectează “Măsoară distanța” și trage harta, pentru a selecta un punct final.

După ce l-ai obținut, atinge “Adaugă punct” sau pictograma plus din colțul din dreapta jos al ecranului.

Vezi în interiorul clădirilor

Google Street View există de ani de zile, dar este posibil să nu știi asta. Sigur, este posibil să-l fi folosit pentru a naviga pe drumuri în zone îndepărtate ale lumii, dar îl poți folosi și pentru a arunca o privire în interiorul clădirilor sau chiar pentru a vizita muzee.

De exemplu, Muzeul American de Istorie Naturală din New York. Din fereastra browserului, dă click pe Pegman și trage-l pe hartă. Pe lângă drumurile cu evidențiere albastră, vei vedea un labirint de cărări în interiorul clădirii. Astfel, vei vedea cum arată în interior. De acolo, navigarea este la fel ca în Street View: dai click și tragi pentru a roti camera și utilizezi săgețile de pe ecran sau tastele săgeți ale computerului pentru a naviga.

Pe un telefon, atinge pictograma din dreapta sus și selectează Street View. Aceasta va evidenția zonele vizibile în albastru și poți atinge o locație pentru a intra. Apoi, atinge și trage ecranul pentru a te deplasa și a privi în jur.

Întoarce-te în timp

Street View afișează cele mai recente imagini ale unei zone în mod prestabilit, dar este posibil să vezi cum arăta cartierul tău în urmă cu mai bine de un deceniu. Primii pași îi știi deja de la punctul anterior.

Dar, pentru a vedea cum arăta odinioară o zonă, mergi la caseta gri din colțul din stânga sus al ecranului și dă click pe pictograma ceas de lângă Street View. Trage sliderul din partea de jos a ferestrei pop-up pentru a vedea aceeași locație de-a lungul anilor și dă click pe o imagine pentru a încărca anul respectiv în vizualizarea principală pentru tur.

Din păcate, această opțiune „călătorie în timp” nu este disponibilă pe telefoane – o poți folosi doar într-un browser.

Descoperă disponibilitatea locurilor de parcare

Această funcție reprezintă abilitatea de a prognoza câte locuri de parcare vor fi disponibile în anumite locații.

Setează indicațiile către un loc în aplicație (chiar dacă știi 100% cum să ajungi acolo) și este posibil să vezi o mică pictogramă de parcare lângă măsurarea timpului de călătorie și a distanței pentru ruta ta. Evaluările posibile sunt: limitate, medii și ușoare. Glisează în sus pentru a vedea pașii și Google îți poate spune, de asemenea, situația de parcare în care mergi.

Articol preluat de pe https://playtech.ro

https://playtech.ro/2021/5-trucuri-google-maps-pe-care-trebuie-sa-le-stie-orice-utilizator/

Most Read