MyRadioOnline.ro

Premierul Florin Cîțu le-a transmis liberalilor, în ședința Biroului Executiv Național la care participă luni, că nu va ezita să ia o decizie în cazul oricărui ministru va mai ataca

Guvernul. „Când un ministru mai atacă prim-ministrul, pleacă imediat acasă”, ar fi spus Cîțu, potrivit unor surse participante la discuții.

Prim-ministrul spune că „există un singur premier” și că miniștrii nu sunt evaluați la PNL, USR PLUS sau UDMR. „Nu se poate să fim și la putere, și în opoziție”, a mai spus Cîțu, cu referire la partenerii din USR PLUS, potrivit Digi24.ro.

Și președintele PNL, Ludovic Orban, a luat cuvântul și i-a transmis lui Cîțu că partidul îi susține decizia de demitere a lui Vlad Voiculescu: „Decizia este salutară. Am rugat de două ori în ședințele Coaliției să îl schimbe pe Vlad Voiculescu. A fost o catastrofă de management la ministerul Sănătății”, a spus Orban, potrivit surselor citate. 

„Nu vreau să mai intru în conflict, dar data viitoare nu mai aștept nimic. Orice membru al Guvernului care își atacă premierul pleacă acasă”, a mai spus Cîțu, cu referire la declarația ministrului Transporturilor Cătălin Drulă care a spus despre Cîțu că e „un zombie politic”. 

Sursă foto Digi24.ro.

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/politica/florin-c%C3%AE%C8%9Bu%2C-%C3%AEn-%C8%99edin%C8%9Ba-pnl-orice-ministru-va-ataca-guvernul-pleac%C4%83-acas%C4%83-nu-po%C8%9Bi-fi-%C8%99i-la-putere-%C8%99i-%C3%AEn-opozi%C8%9Bie.html

Most Read