Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat ordinul privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic, documentul fiind trimis, în vederea publicării, la Monitorul Oficial.

"Opt universități vor pilota, în

anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență. În termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, ARACIS va adopta standardele specifice de calitate privind evaluarea programelor de studii universitare de tip master didactic, în conformitate cu cerințele cuprinse în Metodologia anexă la ordin. Ulterior, în cel mult 45 de zile calendaristice de la publicarea Ordinului, universitățile vor depune dosarele pentru evaluare în vederea acreditării la ARACIS. Masterul didactic este un program de formare inițială pentru cariera didactică, prevăzut încă de la adoptarea Legii educației naționale din 2011, ce nu a fost pus până acum în implementare", au explicat reprezentanții Ministerului Educației.

Programul de studii de master didactic va avea o durată de doi ani , adresându-se absolvenților cu diplomă de licență sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică. Aceștia se pot înscrie la masterul didactic din același domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare din cadrul aceluiași domeniu fundamental,aferent celui înscris pe diploma de licență sau echivalentă. Domeniile fundamentale sunt: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și biomedicale, științe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice.

Masterul didactic se poate organiza în universități, în parteneriat între departamentele/facultățile de profil și structuri instituționale (departamente/facultăți) cu profil psihopedagogic. O universitate poate organiza programul de studii de master didactic pentru unul sau mai multe domenii de licență.

În vederea realizării pregătirii practice de tip practică pedagogică din cadrul programului de studii universitare de master didactic, va fi realizată o rețea de unități de învățământ preuniversitar, denumite școli de aplicație, iar dintre acestea universitățile le vor selecta pe cele care îndeplinesc criteriile specifice proprii.

Pentru a asigura adecvarea formării în cadrul masterului didactic la problemele reale ale școlii, învățarea și cercetarea didactică se derulează în parteneriat, respectiv profesor din mediul academic (tutore) - student - profesor din școala de aplicație (profesor-mentor).

„Încă de la preluarea mandatului de ministru m-am angajat ca primele programe de masterat didactic să înceapă din această toamnă. În cazul mai multor specializări se simte nevoia de un număr mai mare de cadre didactice calificate. Va fi un program pilot, 400 de viitori profesori vor avea acces la formare inițială de calitate, cu mai multă învățare practică, cu sprijin din partea unui mentor”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Universitățile care vor organiza programe de master didactic, pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, în anul universitar 2020-2021:

>             Universitatea Politehnică din București – 50 de locuri

>             Universitatea Bucure;ti - 50 de locuri

>             Academia de Studii Economice din București – 50 de locuri

>             Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – 50 de locuri

>             Universitatea „Ovidius” din Constanța – 50 de locuri

>             Universitatea din Craiova – 50 de locuri

>             Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 50 de locuri

>             Universitatea de Vest din Timișoara - 50 de locuri

 

 

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/social/educatie/400-de-locuri-f%C4%83r%C4%83-tax%C4%83%2C-la-studii-de-master-didactic%2C-%C3%AEn-opt-universit%C4%83%C8%9Bi-din-%C8%9Bar%C4%83.html

Most Read

  • Week

  • Month

  • All