Polițiștii din Ploiești efectuează, miercuri dimineață, pe raza municipiului, cinci percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune.

"Din cercetări a rezultat faptul că, de

la sfârșitul anului 2019 până în prezent, o femeie de 39 de ani și un bărbat de 40 de ani ar fi indus în eroare diverse persoane prin faptul că ar fi pretins că au anumite calități religioase și ar fi solicitat sume de bani în schimbul exercitării acestor calități. În fapt, aceștia s-ar fi prezentat sub pseudonime și ar fi solicitat diferite sume de bani sub pretextul că vor ajuta persoanele interesate, prin rugăciuni și dezlegări, să își rezolve diverse probleme. În schimbul serviciilor oferite ar fi primit bani și bijuterii. Persoanele în cauză ar fi amanetat bijuterii din aur, care ar fi fost modificate anterior prin umplerea cu alte materiale neprețioase, pentru a avea o greutate mai mare, încasând sumele de bani oferite de persoanele juridice, fără a le mai răscumpăra", au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională depășește 55.000 de lei, până la acest moment, dar IJP Prahova a lansat un apel către cei care recunosc modul de operare și cred că ar putea fi victimele acestei grupări.

"În cazul în care ați fost victima vreunei infracțiuni comise prin modurile prezentate mai sus, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0244/302656, să vă prezentațila sediul Poliției municipiului Ploiești sau la cea mai apropiată unitate de poliție!" este mesajul transmis de IJP Prahova.

Cinci mandate de aducere sunt puse în executare cu prilejul descinderilor din această dimineață.

 

Foto cu caracter ilustrativ

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://telegrama.ro/actualitate/eveniment/perchezi%C8%9Bii-la-ploie%C8%99ti%2C-%C3%AEntr-un-dosar-de-%C3%AEn%C8%99el%C4%83ciune-poli%C8%9Bia-lanseaz%C4%83-un-apel-public-pentru-a-g%C4%83si-victimele-escrocilor.html

Most Read