Onorel Lupu, bărbatul din Prahova evedat în data de 18 aprilie şi care timp de aproape o lună s-a ascuns prin păduri şi a furat din casele oamenilor din mai

multe comune, a fost în cele din urmă prins în noaptea de vineri spre sâmbătă. Nu de poliţişti, ci de nişte oameni din satul Izeşti, comuna Bălţeşti, la graniţa cu Podenii Noi, în timpul unei spargeri.

Bărbatul fusese condamnat la trei ani de închisoare pentru furt şi mai aştepta judecarea într-un alt dosar, pentru lipsire delibertate. El a evedat de la secţia Movila Vulpii a Penitenciarului Ploieşti şi a reuşit să se ascundă de poliţişti vreme de aproape o lună, deşi au fost mobilizate resurse impresionante, la un moment dat fiind căutat de peste 100 de poliţişti, cu foarte mulţi câini dresaţi pentru a lua urma şi inclusiv cu tehnică modernă, precum camerele cu termoviziune. S-a bănuit că se ascunde în pădurea Matiţia, iar la un moment dat, după toate eşecurile, au existat şi suspiciuni că ar fi ajutat de unul sau mai mulţi localnici. Chiar şi cu toată mobilizarea autorităţilor, evadatul a continuat să dea spargeri, în comunele Podenii Noi, Şoimari şi Păcureţi, plecând noaptea din casele oamenilor cu mâncare şi bani.

Prinderea sa a venit, fatidic, tot în timpul unei spargeri. Din câte se pare, fugarul a încercat să intre într-o casă în care erau treji doi bărbaţi. Aceştia l-au auzit, l-au urmărit şi l-au imobilizat aproape de cursul apei. Oamenii l-au imobilizat şi au chemat Poliţia, iar de acolo lucrurile au fost simple...

(Foto: Gabi Dima/infoploiesticity.ro)

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://telegrama.ro/actualitate/eveniment/de%C5%A3inutul-care-evadase-acum-o-lun%C4%83-de-la-penitenciarul-ploie%C5%9Fti-a-fost-prins-de-localnici.html

Most Read