MyRadioOnline.ro

Image
Image

Un prahovean de 60 de

ani a fost reținut de polițiști după ce, ieri, ar fi forțat intrarea în locuința unui bărbat imobilizat la pat. Nu era prima dată când, beat fiind, individul ar fi făcut acest lucru.

 

“La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Boldești Grădiștea au fost sesizați despre faptul că la locuința unei persoane imobilizate la pat, un bărbat forțează ușa de la intrare în scopul de a pătrunde în locuință.  În baza celor sesizate, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la locuința indicată, fiind găsit bărbatul în vârstă de 60 de ani,  care a reușit să pătrundă în locuință prin forțarea sistemului de închidere al ușii de acces", informează Poliția Prahova.

Poliția, chemată să scoată musafirul nepoftit din casa unui bătrân imobilizat la pat

Persoana vătămată i-a solicitat bărbatului să părăsească locuința, însă aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, acesta a refuzat, ulterior fiind luat din locuință de polițiști, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Din verificări, a rezultat faptul că bărbatul ar mai fi intrat în trecut în locuința persoanei vătămate fără acordul acesteia, fără a-i crea o stare de pericol, însă prin repetarea acestor fapte, bătrânul a hotărât să sesizeze organele de poliție, a mai precizat sursa citată.

“În baza probatoriului administrat față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră

 

Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://telegrama.ro/actualitate/eveniment/b%C4%83tr%C3%A2n-imobilizat%2C-terorizat-de-un-cons%C4%83tean-care-intra-peste-el-%C3%AEn-cas%C4%83.html

Most Read