Un grup de cercetători a vrut să-și facă o părere obiectivă despre algoritmul responsabil de recomandările de pe YouTube, iar rezultatele au fost îmbucurătoare.

În cazul în care petreci

target="_blank" href="https://playtech.ro/2019/incendiul-de-la-notre-dame-subiect-de-conspiratii-pe-youtube/" target="_blank" rel="noopener"> foarte mult timp pe YouTube, știi că multe dintre clipurile pe care le vizionezi sunt recomandate de către serviciul de streaming, printr-un algoritm. În majoritatea cazurilor, respectivul algoritm face o treabă foarte bună în a-ți recomanda ceva ce îți place, așa a fost dintotdeauna. Problema ținea de faptul că acele recomandări the ghidau de multe ori către clipuri cu conspirații, care nu sunt foarte beneficie.

În ianuarie 2019, cei de la YouTube au fost aspru criticați datorită faptului că înaintau către utilizatori clipuri cu conspirații și, implicit, știri false. În consecință, au promis că vor umbla la algoritm pentru a preveni acele recomandări pe viitor. În practică însă, este destul de dificil să-ți dai seama de eficiența schimbărilor promise de YouTube.

Din acest motiv, este îmbucurător faptul că cercetătorii de la Universitatea din California, Berkeley au creat o inteligență artificială care să cuantifice precise eficiența noului algoritm. În opinia lor, efortul gigantului este unul benefic, iar probabilitatea ca YouTube să-ți recomande un clip bazat pe o conspirație sau știre falsă a scăzut cu aproximativ 40%.

Ca să ajungă la această concluzie, echipa de cercetători a ”antrenat” mai multe computere prin analizarea a sute de clipuri cu conspirații și sute de clipuri cu informații reale. În acest fel, inteligența artificială a câștigat discernământul între cele două tipuri de conținut. După aceea, mecanismul antrenat a fost folosit pentru a analiza opt milioane de clipuri recomandate pe parcursul unui an.

Este important de reținut că analiza nu s-a făcut prin vizionarea clipurilor recomandate, ci prin analiza transcrierilor acelor clipuri și a informațiilor din metadata (titluri, descrieri și etichete). Primele 200 de comentarii de la fiecare clip au fost de asemenea luat în calcul la stabilirea unei concluzii.

Articol preluat de pe https://playtech.ro

https://playtech.ro/2020/youtube-renunta-la-conspiratii-cat-de-mult-s-au-schimbat-recomandarile-in-ultimii-ani/

Most Read