MyRadioOnline.ro

Pauza competițională a fost bine folosită de formația antrenată de Nicolae Constantin.

Divizionara secundă ploieșteană a programat la finalul unei săptămâni mai altfel, fără joc oficial, o confruntare amicală în

Ștefan cel Mare. Mircea Rednic, antrenorul alb-roșiilor, a folosit prilejul pentru a testa cei mai noi jucători din tabăra echipei sale, sosiți săptămâna trecută, în timp ce ”lupii galbeni” efectuau un antrenament util în perspectiva jocului de campionat următor.

Scor strâns în Ștefan cel Mare

”Lupii galbeni” au evoluat dezinvolt în Ștefan cel Mare în disputa cu echipa antrenată de Mircea Rednic. Fără a putea utiliza formula de bază, din motive obiective, Nicolae Constantin a aliniat o garnitură competitivă care s-a menținut la conducerea partidei până spre finalul jocului. Senad Jarovic (4) a deschis scorul, cu o reluare, din mijlocul careului, după o centrare venită de la Saim Tudor.  Dinamo a egalat repede, Ricardo Grigore (6) înscriind din colțul din stânga al careului de șase metri, la capătul unei lovituri libere bătută de pe dreapta. 1-1 a fost scorul pauzei, iar Petrolul a revenit la conducere la scurt timp după reluare, Eugeniu Cebotaru (56) învingându-l pe Iliev cu un șut expediat de la 12 metri, balonul fiind plasat lângă butul din dreapta portarului bulgar. ”Dubla” din ultimele minute semnată de către Cătălin Măgureanu (85 – scăpat singur cu Jercălău, după o lansare a lui Ivanovski, a plasat balonul pe lângă portarul petroliștilor; 90 – reluare din 6 metri, după o centrare de pe stânga a lui Sorescu) a adus victoria lui Dinamo, in-extremis, la capătul unui meci în care, în ciuda rezultatului final, diferența de eșalon a fost, practic, inexistentă.

Emoții cu Armando Vajushi

Introdus pe teren imediat după pauză, în disputa amicală cu Dinamo, Armando Vajushi a acuzat, din nou, o problemă medicală. Mijlocașul a fost înlocuit de către Tucaliuc pentru a nu se risca o agravare a accidentării. Rămâne de văzut, acum, dacă mijlocașul albanez va putea fi recuperat până la ora următorului joc oficial, programat să se desfășoare duminică, 17 octombrie, pe terenul lui FC Brașov (ora 12.30).

Program dens pentru Petrolul

”Lupii galbeni” revin astăzi la antrenamente și intră în regimul normal de pregătire al jocului de la Brașov. Programul competițional este unul dens în perioada următoare și aduce pentru ploieșteni o serie de trei jocuri dificile. După meciul de duminică de la Brașov vine repede, joia viitoare, pe arena Ilie Oană, unul dintre cele mai așteptate partide la nivelul eșalonului secund în confruntarea dintre Petrolul și CSA Steaua. La doar patru zile distanță se merge la Giurgiu pentru meciul cu gruparea antrenată de Florin Stângă care are loc duminică, 21 octombrie, de la ora 12.30

Țicu, integralist cu Mexic

Căpitanul Petrolului, Valentin Țicu, a făcut parte din lotul echipei naționale Under 21 care a efectuat un cantonament în Spania. Pe timpul șederii la Marbella au fost susținute și două jocuri de verificare, cu reprezentativele Mexicului și Suediei. În partida cu sud americanii a apărut pe teren și Valentin Țicu, căpitanul ”lupilor”, care a fost menținut pe gazon de antrenorul Florin Bratu pe întreaga durată a partidei câștigate de mexicani cu 3-1. Fundașul stânga a fost unul dintre puținii remarcați în testul cu Mexic.

Marius Coman, gata să revină

Nicolae Constantin are la dispoziție un lot competitiv care îi permită să ”ascundă” absențele de la un moment ale unor oameni de bază. Vestea cea mai bună vine de la atacantul Marius Coman care va reintra, încet dar sigur, în programul normal de pregătire după ce ex-echipierul formației maramureșene Comuna Recea a depășit o gravă accidentare. Alți doi jucători care au absentat în ultima perioadă, Vajushi și Sorry Diarra, se află și ei bine înscriși în programul de recuperare putând intra în calculele jocului de la Brașov programat duminica viitoare. Ritmul dintre aceștia și bifat, de altfel, minute în Ștefan cel Mare dar a părăsit repede terenul din cauza unei alte accidentări.

Duminică, la Brașov

Petrolul revine în campionat duminică, la prânz, pentru confruntarea cu FC Brașov. Prilejul pare unul propice pentru continuarea parcursului remarcabil din ultima perioadă chiar dacă gazdele vor căuta, cu toate armele, un rezultat favorabil. ”Lupii galbeni” vor intra, de astăzi, în meniul obișnuit al unui meci de campionat urmând să ajungă sâmbătă după amiază în orașul de sub Tâmpa.

Brașovul caută un nou antrenor

FC Brașov, adversarul pe care îl va întâlni Petrolul, nu trece deloc printr-o perioadă fastă. Consecința s-a făcut simțită pe banca tehnică unde meciul cu formația ploieșteană îl va găsi ca titular pe.. Ilie Stan, antrenorul care a început acest sezon ca antrenor principal al echipei brașovene a încetat mandatul la capătul disputei  pierdute, 0-2, cu Astra Giurgiu. Brașovenii au jucat, la rândul lor, un meci amical cu o grupare de prim eșalon, Sepsi Sfântu Gheorghe, cedând cu 1-3. Cel mai probabil în cursul zilei de astăzi este așteptat anunțul legat de numirea unui nou antrenor principal la gruparea brașoveană.   

Verificări peste tot

Echipele de eșalon secund au profitat bine de pauza competițională susținând partide de verificare înaintea revenirii în competiție. Concordia Chiajna a cedat la scor, 0-4, la Pitești, cu FC Argeș, în timp ce Viitorul Pandurii Târgu Jiu a pierdut, 1-3, în meciul cu CSU Craiova. Astra a jucat, tradițional, în pauzele competiționale, cu FCSB care s-a impus cu 2-0. Unirea Slobozia a mers la Ovidiu pentru testul cu Farul antamat de echipa lui Gică Hagi cu 2-0. Alte formații din eșalonul secund au parcurs doar antrenamente în condițiile în care există probleme de efectiv. Prima partidă din etapa care urmează, cea cu numărul 10, este joi după amiază și aduce jocul dintre Csikszereda Miercurea Ciuc și Politehnica Iași. A doua zi, vineri, este anunțat duelul dintre Ripensia Timișoara și U Cluj. Sâmbătă sunt programate alte șase partide, în timp ce ziua de duminică este alocată jocului dintre FC Brașov și Petrolul. Încheierea rundei vine luni, 18 octombrie, de la ora 15.30, în meciul dintre Unirea Dej și FC Hermannstadt.

Dinamo-ACS Petrolul 52 3-2

Dinamo: Eșanu – Nica, Almeida, Grigore, Radu – Torje, Răuță, Filip, Sorescu – Țîră, Cisse. După pauză au mai jucat: Iliev – Dudea, Crețu, Ivanovski, Itu, Borcea, Măgureanu.Antrenor: Mircea Rednic

Petrolul: Avram – Rus, Lică, Manolache, Oprea – Chindriș, Takayuki – Constantinescu, Buia, Tudor – Jarovic. După pauză au mai jucat: Jercălău – Pârvulescu, Olaru, Pană, Cebotaru, Vajushi, Bratu, Măzărache, Stoica, Tucaliuc.Antrenor: Nicolae Constantin

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/sport/fotbal/acomodare-cu-primul-e%C8%99alon-dinamo-acs-petrolul-52-3-2.html

Most Read