MyRadioOnline.ro

Petrolul a mai cedat, astăzi, la Timişoara, 0-1 cu ASU Poli, un tempo important în lupta pentru pătrunderea în play-off. Suporterii clubului ploieştean, atenţi la tot ce se întâmplă în

curtea “găzarilor” au luat atitudine printr-un comunicat emis în această seară. “Am ajuns la capătul răbdării! Punem punct aici umilinței cu  care este tratat clubul nostru drag! Nu mai acceptăm ca Petrolul Ploiești să fie folosit de un grup de interese și de personaje care au dovedit că nu au capacitatea să managerieze decât cluburi de fotbal care evoluează la nivelul Ligii a IVa.

Prin acest comunicat de presă, Peluza I Ilie Oană solicită public demisia întregii conduceri a Petrolului Ploiești. Totodată, îi solicităm domnului Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, partenerul finanțator al clubului nostru, ca până la finalul acestui tur de campionat să înceteze cu minciunile și promisiunile și să accepte singura variantă pe care noi o agreăm: transformarea Petrolului într-un club profesionist de fotbal.

În cel mai scurt timp, noi, cei care am pus bazele asociației sportive care deține brand-ul ”FC Petrolul Ploiești”, vom prezenta noua conducere a clubului pe care o agreăm și în care avem încredere că poate îndeplini obiectivele acestui an.

Partenerul finanțator are din acest moment două variante, fie va accepta propunerea noastră, fie îi solicităm să se retragă de la Petrolul Ploiești și să cedeze ACS Petrolul 52, așa cum noi, i-am cedat echipa și le-am acordat încrederea necesară în tot acest timp.

De altfel, solicităm ca împreună cu cei vinovați de acest dezastru să plece și toți jucătorii aduși pe comisioane frumoase.

Petrolul e al nostru și așa va rămâne! Dacă nu veți înțelege acest lucru îl vom lua înapoi din mâinile acestor afacerişti cu orice preț și prin orice mijloace!”, se arată în comunicatul postat de Peluza I "Ilie Oana"

Image
Image
Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/sport/fotbal/avertismentul-%E2%80%9Clupilor-galbeni%E2%80%9D-%E2%80%9Cne-lu%C4%83m-echipa-%C3%AEnapoi-cu-orice-pre%C5%A3-%E2%80%9D.html

Most Read