MyRadioOnline.ro

“Iarna nu-i că vara”, vorba politicianului Traian Băsescu!  Aşa că, dacă ai maşină, ar fi bine să o pui la punct înainte să sosească prima ninsoare sau temperaturile cu minus.

Eventualele probleme pot fi remediate şi în timpul iernii, bineînţeles, dar o revizie înainte te poate scuti de multe neplăceri. De exemplu, nu prea ţi-ar conveni să rămâi în drum cu maşina, când ţi-e lumea mai dragă!

Iată top cinci lucruri importante pe care ar fi bine să le verificii înainte de instalarea gradelor cu minus:

  1. Antigelul

Există ateliere auto care măsoară nivelul concentraţiei de antigel din sistemul de răcire al motorului. Dacă este prea slab se adaugă lichid concentrat pentru ca acesta să reziste la temperaturi negative de până la -25, -30 de grade. În cazul în care alegi să nu faci această verificare şi mergi în zone de munte, unde se înregistrează temperaturi extrem de scăzute, ai şanse ca lichidele să îngheţe şi să se strice astfel motorul automobilului. 

  1. Bateria

Majoritatea şoferilor se plâng iarna de faptul că îi lasa bateria. Durata de viaţă a unei astfel de piese este de aproximativ 3 ani, după care trebuie înlocuită. Sfatul specialiştilor este să mizezi pe calitate, în caz contrar se poate ca după un an să te trezeşti dimineaţa,  în parcare, că nu poţi porni maşina. De obicei, se întâmplă asta când te grăbeşti să ajungi undeva - legile lui Murphy! Pentru a preveni astfel de scenarii, găseşti baterii auto pe Sorgeti.ro, recunoscute pentru calitatea superioară şi durata de viaţă cu 30% mai mare decât a altor branduri de pe piaţă! Aşadar, informează-te şi alege ceva durabil!

  1. Cauciucurile 

Deşi sunt extrem de importante, anvelopele de iarnă nu au parte de atenţia cuvenită! Asta pentru că mulţi şoferi merg în anotimul rece cu gumele de vară sau pun doar două cauciucuri de iarnă, în ideea binecunoscută şi deloc recomandată : “lasă că merge şi aşa”. Sfatul specialiştilor este ca înainte de sosirea ninsorilor să verifici în ce stare sunt cauciucurile de iarnă şi să le înlocuieşti dacă este cazul pentru a nu fi amendat de poliţie. Cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont, însă,  este faptul că viaţa ta şi a familiei poate depinde de ele! Nu risca siguranţa celor dragi pentru câteva sute de lei! 

  1. Instalaţia de climatizare

Aşa-i că nu ai vrea să porneşti la un drum de munte şi să rămâi fără căldură în maşină? Nu de alta, dar vara mai deschizi un geam, faci curent, te răcoresi cumva, dar iarna? Verificarea o poţi efectua la orice service auto, iar costurile nu sunt mari, dacă totul este în regulă. În cazul în care e necesar să schimbi ceva, întreabă mecanicul dacă nu poţi comanda piese de pe internet, pentru că sigur le vei găsi la preţuri mai accesibile. 

  1. Încuietorile şi butoanele de deschidere a geamurilor

Sigur că, din cauza îngheţului, iarna este uneori dificil să deschizi portiera maşinii. Din acest motiv e bine să ai la tine un spray special care te va scuti de această problemă. Dacă, în schimb, e stricat sistemul de închidere şi rămâi cu uşa sau geamul întredeschise, nu te poate ajuta decât un mecanic. Aşadar, verifică înainte de sosirea îngheţului tot ce ţine de sistemele de închidere pentru că temperaturile cu minus agravează defecţiunile de acest fel.

Pe lângă aceste verificări recomandate înainte de sosirea iernii, asigură-te că nu ai alte probleme grave ale maşinii: cureaua de distribuţie, frâne, ambreiajul etc. În final, fii un şofer responsabil şi o să treci cu bine de orice iarnă grea!

sursa foto: shutterstock.com

 

 

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/social/timp-liber/ai-ma%C5%9Fin%C4%83-iat%C4%83-top-cinci-lucruri-pe-care-trebuie-s%C4%83-le-verifici-%C3%AEnainte-de-venirea-iernii.html

Most Read