Cel mai mare lac helioterm din lume, cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, a împlinit 145 de ani de la formarea

sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării.

Potrivit AGERPRES, pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare. Potrivit cercetătorului, în urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare, iar în acest fel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de aproximativ 3.000 de metri.

După formarea Lacului Ursu din Sovata în zonă s-a dus vestea că această apă tămăduieşte diferite boli de tip reumatismal. După mai bine de o jumătate de secol aici a fost înfiinţată prima bază de tratament.

Începând din 1928, în Sovata există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu, care a fost primul stabiliment balnear realizat în această zonă, urmând apoi baza de tratament de la Lacul Negru, în 1933, iar în 1973 baza de tratament de la Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa.

Cercetătorul Jozsa Andras susţine că Lacul Ursu şi zona din jur deţine trei recorduri mondiale: este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume, este singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată și este singurul lac din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu precizie.

Lacul Ursu deţine cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, are o temperatură de 29°C la suprafaţă şi de 41°C la adâncimea de 1,5 metri şi este cel mai important dintre cele cinci lacuri cu apă sărată existente în staţiunea Sovata - Aluniş, Roşu, Verde, Negru şi Mierlei - primind denumirea datorită formei sale, care seamănă cu o blană de urs desfăşurată.

Sursă foto romaniatv.net.

Image
Image
Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/social/timp-liber/cel-mai-mare-lac-helioterm-din-lume-a-%C3%AEmplinit-145-de-ani-de-la-formare.html

Most Read