Cel mai vizionat jaf din lume, cel din serialul "La Casa de Papel"ajunge la final odată cu sezonul 5. Gaşca de spărgători conduşi de El Profesor a trecut deja prin monetăria

Spaniei şi e deja la al doilea mare jaf, în Banca Spaniei. Creatorul şi producătorul executiv, Alex Până a produs "cel mai epic şi captivant sezon" pentru viitoarea serie de episoade. Din distribuţie fac parte Ursula Corbero (Tokyo), Alvaro Morte (El Profesor), Itziar Ituno (Lisbon), Pedro Alonso (Berlin), Miguel Herran (Rio), Jaime Lorente (Denver), Esther Acebo (Stockholm), Enrique Arce (Arturo), Darko Peric (Helsinki) şi alţii.

Pentru sezonul 5 al producţiei de pe Netflix au fost cooptaţi şi actorii Miguel Angel Silvestre (care a apărut în producţiile "Sky Rojo" şi "Sense 8", dar şi Patrick Criado ("La gran familia Espanola", "Vivin sin permiso"). Revine şi flamboiantul inspector Alicia (Najwa Nimri), pe care o puteţi vedea într-un rol magistral în aceste zile în serialul Netflix "Vis a vis", care a primit şi un spinoff. Partea 5 din "Casa de Papel" va avea 10 episoade, iar producţia va începe pe 3 august 2020.

Noul sezon va fi regizat de către Jesus Colmenar, Koldo Serra şi Alex Rodrigo. Unul dintre cele mai de succes seriale de pe Netflix, "La Casa de Papel" îşi începea drumul ca o creaţie a studioului spaniol Antena 3. Ulterior avea să fie preluat de Netflix şi să ajungă pe platformă în 2017. Sezonul 4 al producţiei a sosit în aprilie 2020 şi la viralizarea sa locală a contribuit faptul că actorul Darko Peric (Helsinki) a locuit în România (la Cluj) şi a acordat o sumedenie de interviuri în limba română la diferite posturi de radio şi TV de la noi.

Un alt moment viral al fost cel în care Delia a cântat piesa celebra din serial, "Bella Ciao" în Centrul Vechi din Bucureşti :

Sezonul 4 a inclus doar 8 episoade şi a avut un ostatic foarte periculos şi care a ţinut în şah echipa Profesorului. Cererea şi aşteptarea de a vedea sezonul 4 a fost aşa mare încât Netflix a picat pentru puţin timp la debutul episoadelor din aprilie. I-am lăsat pe jefuitori în Banca Spaniei, cu secrete de stat, lingouri de aur şi lansatoare de rachete la îndemână. Aflăm cum se termină drama în sezonul 5, iar fanii nu trebuie să dispere, pentru că un final pe Netflix nu înseamnă că povestea nu ar putea continua pe altă reţea de streaming sau la alt studio de producţie.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2020/07/la-casa-de-papel-a-ajuns-la-final-netflix-anunta-ca-sezonul-5-va-fi-ultimul-din-serie/