Noul joc Assassin's Creed: Valhalla va sosi pe 17 noiembrie, iar EP-ul cu melodii inspirate de joc este deja disponbil de pe 17 iulie. Se numeşte "Assassin's Creed Valhalla: Out of

the North" şi include 7 piese care creează un peisaj sonic ce îţi induce starea războinicilor nordici de acum multe secole. EP-ul se găseşte pe Spotify, iar unele piese se pot asculta şi pe YouTube. Iese în evidenţă compoziţia "Hrafnsmál - The Words of the Raven", a solistului Wardruna, Einar Selvik.

Einar a folosit instrumente tradiţionale nordice, aceeaşi abordare care a adus Wardruna pe coloana sonoră a serialului "Vikings". Putem auzi lire, flauturi, fluiere, lur-uri, tobe cu piele de căprioară, instrumente de suflat din coarne de ţap, toate pentru a păstra autenticitatea intactă a folkului nordic pur. Muzicianul este cunoscut şi sub numele de scenă Kvitrafn şi este activ din 1995. Cu Wardruna lansa primul album în 2009, iar al doilea LP venea în 2013, urmat de alte doua materiale în 2016 şi 2018. De pe aceste discuri au fost extrase piese pentru serialul "Vikings".

Selvik are un CV bogat în spate şi în afară de colaborarea cu Wardruna din 2003 până acum, a fost toboşarul blackerilor de la Gorgoroth. Creaţia sa combină muzica nordică folk, cu un sunet tribal şi un cor ameninţător de voci masculine ce îţi ridică părul pe mână. Se aud fluiere, percuţii medievale şi este creată o atmosferă specială, care te transportă pe corăbiile vikinge. Pe noul disc mai au materiale şi compozitorii Jesper Kyd şi Sarah Schachner. Jesper a compus coloane sonore pentru jocurile "Hitman", "Assassin's Creed", "Borderlands" şi multe altele.

"Assassin's Creed: Valhalla" va sosi pe 17 noiembrie, pe console şi PC. Spune povestea lui Eivor, un tânăr viking care va face parte din raidurile impotrivia Angliei. Jocul va avea şi elemente de RPG, ca şi ultimii 2 predecesori, "Origins" şi "Odyssey", dar va pune accent şi pe construirea unei comunităţi vikinge şi administrarea sa.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2020/07/solistul-wardruna-si-compozitorul-vikings-prezinta-piesele-din-assassins-creed-valhalla/

Most Read