"Mulţumesc" nu e neapărat o piesă de iubire, ci mai degrabă o creaţie despre acel sentiment dulce-amar pe care îl simţi când ai pierdut o persoană dragă. "Mulţumirile" sunt ironice, iar

Liviu Teodorescu îi mulţumeşte celei care l-a rănit, care nu a ştiut să iubească şi care l-a învăţat ce înseamnă durerea şi suferinţa. Cu un fundal de R&B şi o percuţie discretă, artistul cântă blând despre dezamăgirea în dragoste şi îşi dezlănţuie potenţialul vocal la refren.

Acest refren are destulă amplitudine şi ecou încât să sune excelent pe o arenă de concerte în viitor. Pe lângă mulţumirile ironice, versurile amintesc de omul care trebuie să se reconstruiască de la zero după o suferinţă în dragoste şi se redescoperă şi îmbunătăţeşte în această nouă lumină. Aceasta este prima piesă din al treilea volum LiTE Moments, un proiect marca Liviu Teodorescu. Suntem în al treilea an consecutiv în care Liviu lansează volume LiTE Moments, calupuri de piese compuse de muzician cu şi despre iubire.

Din volumul actual mai fac parte 2 melodii, ce vor fi lansate ulterior. Alte single-uri apreciate din cadrul LiTE Moments sunt "Prefă-te", "Toate momentele" şi "Să nu te prind", fredonate intens de fani la concertele lui Liviu. Versurile şi muzica noului track sunt realizate integral de artist, iar pentru producţie a colaborat cu Ionuţ Vasilache, în vreme ce mix-ul şi master-ul sunt semnate de Max Kissaru. Videoclipurile volumului 3 LiTE Moments au fost filmate în Grădina Botanică, de către Loyal Trip Cartel, toate având aceeaşi notă, ca şi la ultimele 2 volume.

Liviu a cucerit YouTube-ul în această primăvară cu piesa "Mă ia la inima", alături de Antonio Pican, care a ajuns în trending. În aprilie ascultam creaţia sa "Unde Îţi zboară Gândul", după ce anul 2020 începuse cu o colaborare de senzaţie cu BRUJA pe "Cerule", o melodie-manifest cu tematică eco-friendly.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/videoclip/liviu-teodorescu-multumesc-litemoments-vol-3/

Most Read

  • Week

  • Month

  • All