The Pretty Reckless își anunță revenirea pe piața muzicală cu piesa "Death By Rock And Roll", ce a fost compusă pentru a-i aduce un omagiu regretatului producător Kato Khandwala. Acesta s-a

stins din viață în 2018, în urma unui accident de motocicletă. Khandwala produsese toate cele trei albume The Pretty Reckless.

"Death By Rock And Roll" nu este o baladă lacrimogenă, așa cum se dovedesc a fi adeseori piesele in memoriam, ci o melodie menită să te zguduie din rădăcini.

Taylor Momsen: "Rock-ul e libertate"

"În multe feluri, acest nou album este ca o renaștere, iar primul nostru single, "Death By Rock And Roll", reprezintă acea salvare pe care mi-a aduce muzica mea preferată. Rock-ul e libertateiar această piesă este despre a-ți trăi viața așa cum îți dorești, această libertate aparținând acum tuturor celor care o ascultă", a declarat vocalista Taylor Momsen.

Viitorul album al formației va include, așadar, acest nou single, detaliile privind lansarea urmând a fi dezvăluite în curând.

Vocalista Taylor Momsen a apărut în numeroase filme, reclame și seriale TV, devenind cunoscută în special pentru rolul din serialul american "Gossip Girl". Cariera muzicală a fost, însă, întotdeauna pe primul plan.

"Am renunțat la Gossip Girl. Nu am fost niciodată concediată, iar producătorii și scenografii mă susțineau în cariera mea muzicală. Știau că eu nu sunt o actriță. Am început cu această carieră pentru că nu puteai pune cap la cap un album la 3 ani. Plus că a fost un loc de muncă și mi-am putut plăti chiria, dar când am reușit în sfârșit să scriu un material pe care am vrut să-l lansez, nu mi-am mai pus nicio altă întrebare. Eram convinsă că asta trebuie să fac. Muzica a fost mereu țelul meu și întreaga mea viață s-a bazat pe ideea ca eu să compun cântece. Asta este ceea ce fac. Trăiesc pentru asta", declara solista într-un interviu din 2015.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/lyric-video/the-pretty-reckless-death-by-rock-and-roll/

Most Read

  • Week

  • Month

  • All