Coachella nu va mai avea loc în octombrie 2020, așa cum fusese anunțat în urmă cu câteva săptămâni. Pe fondul incertitudinii provocate de COVID-19, Dr. Cameron Kaiser, ofițerul de sănătate publică

al Riverside County, a semnat un ordin prin care anulează atât Coachella, cât și festivalul Stagecoach, organizat de aceeași echipă.

"Sunt îngrijorat, deoarece sunt tot mai mulți indici care ne arată că pandemia de COVID-19 s-ar putea agrava în toamnă. În plus, evenimente precum Coachella și Stagecoach s-ar încadra în etapa 4 de relaxare a guvernatorului Newsom, iar în această etapă se va putea intra doar având un tratament sau un vaccin", a indicat Kaiser.

Când s-ar putea reprograma Coachella 2020

Potrivit Billboard, Goldenvoice, compania de producție care se ocupă de organizarea festivalului Coachella, încă încearcă să găsească cea mai bună opțiune de reprogramare. Sunt luate în considerare două opțiuni: fie o ediție a festivalului cu o capacitate redusă în aprilie 2021, fie una cu o capacitate mai mare, în octombrie 2021.

Aproximativ 40% dintre cei care au cumpărat bilete pentru Coachella 2020 au cerut rambursarea banilor, iar AEG, compania mamă a Goldenvoice, încearcă să organizeze festivalul în aprilie, la o capacitate de 60% din cea inițială. Decizia finală nu a fost încă luată din cauza impredictibilității pandemiei.

Unii experți în domeniul sănătății au avertizat că întrunirile în masă, cum ar fi concertele și festivalurile, nu ar trebui să revină la capacitatea normală până când nu va exista pe piață un vaccin. Ținând cont de aceste recomandări, șansele ca festivalul Coachella să revină la capacitatea sa maximă anul viitor sunt destul de reduse.

Cât de mare e festivalul Coachella

Coachella este un festival-fenomen care a crescut imens într-un răstimp de 11 ani, din 1999 când a avut loc pentru prima dată. A devenit faimos pentru atmosfera boemă și relaxantă, amestecul între headlineri de top și instalații de artă.

De-a lungul anilor a avut headlineri precum Childish Gambino, Ariana Grande, Eminem, The Weeknd, Radiohead, Lady Gaga, AC/DC, Muse. Audiența festivalului a crescut de la o ediție la alta, în 2017 ajungând la peste 250.000 de persoane.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2020/06/coachella-2020-este-oficial-anulat-variante-reprogramare/

Most Read

  • Week

  • Month

  • All