MyRadioOnline.ro

"The Matrix Resurrections" este al patrulea film din serie şi va debuta pe 22 decembrie 2021 în cinematografe, dar şi pe HBO Max. HBO Max va sosi în România de altfel

în 2022, aşa cum a fost confirmat la început de septembrie. Probabil la noi va sosi pe HBO Go. La 18 ani de la ultimul film "The Matrix", Keanu Reeves revine în rolul lui Neo, dar cu o imagine mai degrabă asociată lui John Wick, prin plete, vestimentaţie şi barbă.

Noul film este regizat de Lana Wachowski de această dată, nu de ambii fraţi/surori Wachowski şi continuă de unde a rămas "Revolutions". Trailerul ne dă indicii că acest Neo nu este amnezic, ci ţine minte ce s-a întâmplat în prima trilogie. Pe de altă parte Trinity nu pare să ştie nimic, judecând după faptul că nu îl recunoaşte pe Neo. Neo pare să trăiască într-o lume virtuală, un construct inspirat de San Francisco, în care Neil Patrick Harris îi serveşte drept psiholog. Atunci când l-am văzut în distribuţie mi l-am imaginat mai degrabă un asociat al Agentului Smith totuşi.

Nu ducem lipsă de agenţi în trailer, de secvenţe de acţiune, lansatoare de rachete şi chiar Trinity manifestându-şi puterile. Internetul e deja plin de meme-uri cu răţuşca de pe capul lui Keanu în cadă, care va fi mult disecată de aici încolo. Posibil ca şi melodia de pe fundal, "White Rabbit" de la Jefferson Airplane să fie un indiciu cu privire la poveste. Judecând după desfăşurarea acţiunii din trailer, Yahya Abdul-Mateen II pare să fie noul Neo, iar Keanu devine un fel de mentor pentru el, un Morpheus care îl scoate din lumea pe care o credea reală.

Teoretic Neo a murit la finalul lui "Revolutions", practic ar putea să fie încă prezent într-o variantă a realităţii. Posibil ca maşinile să îl fi ţinut totuşi captiv într-o simulare, având un scop clar definite în Matrix 2.0. Aşa ar avea sens şi pastilele albastre pe care le tot ia. Ne întrebam şi ce s-a întâmplat cu Morpheus, mai ales că Laurence Fishburne nu face parte din distribuţie. Din ce vedem în trailer Yahya Abdul pare să vorbească precum Morpheus şi se mişcă fix ca el, deci ar putea să îi fi preluat rolul. Poate e Morpheus într-un corp nou sau un program creat să îl înlocuiască, eventual un fiu al său.

În ultimul film "Matrix" a avut loc un armistiţiu intre maşinării şi rezistenţa şi a avut loc marele reboot. Acum conflictul pare a fi izbucnit din nou. Sunt şi voci care spun că povestea e un reboot complet şi o luăm de la zero cu istoria primului film. Vom afla mai multe pe 22 decembrie.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/11/keanu-reeves-universul-marvel/

Most Read