MyRadioOnline.ro

Au trecut 6 ani de când Adele revenea în atenția publicului cu piesa "Hello", scriind istorie cu acest single ce a devenit cel mai rapid vândut din istorie, la momentul lansării.

Albumul "25" a debutat, de asemenea, pe prima poziție în topurile a 32 de țări, parcursul ascendent al artistei britanice părând de neoprit.

Nu știm dacă lansarea unui nou LP a fost întârziată de pandemie, sau lucrul la noul material a durat mai mult decât de obicei. Cert este că publicul a devenit nerăbdător și că, spre încântarea tuturor, veștile recente sunt îmbucurătoare.

Adele pare să pregătească o nouă lansare pe cai mari, împânzind orașele cu postere misterioase. Numele artistei nu apare nicăieri, dar numărul "30" este scris mare, acest mesaj fiind, pe cât de criptic, pe atât de explicit pentru fanii artistei. Adele și-a denumit toate albumele după vârsta la care au început a fi înregistrate, așa încât e foarte probabil "30" să fie titlul noului ei LP.

Posterele misterioase au fost reperate în orașe ca Manchester, Tokyo, Stockholm, Paris, Amsterdam, Toronto, New York, iar lista poate continua.

Posterele misterioase care anunță lansarea albumului "30"

30 spotted at the BBC👀Hello @Adele is that you? pic.twitter.com/von6izHEmU

— BBC Radio 1 (@BBCR1) October 4, 2021

Amsterdam and Denmark. #Adele30pic.twitter.com/D24TEMhMl4

— Adele Daily ³⁰ (@adeledailynet) October 4, 2021

Adele nu a confirmat și nici nu a infirmat, până la ora actuală, dacă posterele au, într-adevăr, legătură cu o campanie de lansare, dar șansele ca fanii să fi prins mesajul sunt destul de mari. Mai ales că, în urmă cu doi ani, artista a indicat pe Instagram că noul ei LP e în lucru și că se numește "30"

"Vârsta de 30 de ani m-a încercat, dar am depășit partea grea și încerc să accept totul. "30" va fi un album drum n bass, ca să-ți fac în ciudă", declara Adele la împlinirea vârstei de 31 de ani.

Nu știm dacă partea cu drum n bass a rămas valabilă, însă titlul pare că a fost păstrat. În ce privește data lansării, potrivit  The Mirror, discul ar trebui să apară în decembrie, în perioada Crăciunului.

"Noul album al lui Adele este cel mai așteptat material al anului. Trebuia să apară de mult, dar casa ei de discuri vrea ca albumul să fie lansat înainte de Crăciun, pentru a putea programa un concert în Vegas."

Acestea sunt, momentan, doar speculații. Considerând, totuși, apariția posterelor misterioase, nu va mai dura mult până vom afla exact cât e ficțiune și cât e realitate.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/10/easy-on-me-noul-single-al-lui-adele-teaser-video/

Most Read