MyRadioOnline.ro

Duminică seară, gala Billboard Music Awards 2021 i-a adus în fața publicului pe cei mai iubiți artiști ai momentului. The Weeknd a câștigat în 10 din cele 16 categorii în care

fusese nominalizat, BTS, Bad Bunny și Pop Smoke, numărându-se, de asemenea, printre artiștii câștigători. Evenimentul s-a desfășurat la Microsoft Theater din Los Angeles, fiind prezentat de Nick Jonas.

Pink a primit prestigiosul The Icon Award din parte lui Jon Bon Jovi, unul dintre idolii ei. În stilul franc și direct ce o caracterizează, Pink i-a spus vocalistului că a suferit enorm când acesta s-a căsătorit. O săptămână întreagă nu a mai vrut să iasă din camera ei, pentru a se răzbuna rupându-o posterul și înlocuindu-l cu o poză a lui Sebastian Bach, solistul trupei Skid Row. Avea 8 ani atunci, dramatismul cu care trata relațiile platonice disipându-se între timp.

În cadrul evenimentului, Pink a interpretat alături de fiica sa, Willow, piesa "Cover Me in Sunshine". Momentul lor a fost cu atât mai impresionant cu cât interpretarea s-a desfășurat în timp ce amândouă executau un număr demn de Cirque du Soleil. Artista a susținut, de asemenea, un medley al celor mai cunoscute piese ale sale.

"Îndrăzniți să visați lucruri mărețe, pentru că, cine știe, poate se vor îndeplini", a spus Pink în discursul ei.

VIDEO: Pink la Billboard Music Awards 2021

Pe scenă au urcat și The Weeknd, dar și popularul grup de K-Pop BTS, care a câștigat în categoriile Top Duo/Group, Top Song Sales Artist, Top Social Artist și Top Selling Song, pentru hitul "Dynamite".

Live-urile serii la Billboard Music Awards 2021

VIDEO: The Weeknd la Billboard Music Awards 2021

VIDEO: BTS la Billboard Music Awards 2021

Câștigătorii Billboard Music Awards 2021

Top Artist

  • Drake
  • Juice WRLD
  • Pop Smoke
  • Taylor Swift
  • The Weeknd - Câștigător

Top New Artist

  • Gabby Barrett
  • Doja Cat
  • Jack Harlow
  • Pop Smoke - Câștigător
  • Rod Wave

Top Male Artist

  • Drake
  • Juice WRLD
  • Lil Baby
  • Pop Smoke
  • The Weeknd - Câștigător

Top Female Artist

  • Billie Eilish
  • Ariana Grande
  • Dua Lipa
  • Megan Thee Stallion
  • Taylor Swift - Câștigătoare

Top Duo/Group

  • AC/DC
  • AJR
  • BTS - Câștigător
  • Dan + Shay
  • Maroon 5

Top Billboard 200 Artist

  • Drake
  • Juice WRLD
  • Pop Smoke
  • Post Malone
  • Taylor Swift - Câștigătoare

Top Hot 100 Artist

  • DaBaby
  • Drake
  • Dua Lipa
  • Pop Smoke
  • The Weeknd - Câștigător

Top Streaming Songs Artist

  • DaBaby
  • Drake - Câștigător
  • Lil Baby
  • Pop Smoke
  • The Weeknd

Top Song Sales Artist

  • Justin Bieber
  • BTS - Câștigătoare
  • Megan Thee Stallion
  • Morgan Wallen
  • The Weeknd

Top Radio Songs Artist

  • Justin Bieber
  • Lewis Capaldi
  • Dua Lipa
  • Harry Styles
  • The Weeknd - Câștigător

Top Social Artist (Fan Voted)

  • BLACKPINK
  • BTS - Câștigătoare
  • Ariana Grande
  • SB19
  • Seventeen

Top R&B Artist

  • Jhené Aiko
  • Justin Bieber
  • Chris Brown
  • Doja Cat
  • The Weeknd - Câștigător

Top Rock Artist

  • AC/DC
  • AJR
  • Five Finger Death Punch
  • Machine Gun Kelly - Câștigător
  • Twenty One Pilots

Top Latin Artist

  • Anuel AA
  • Bad Bunny - Câștigător
  • J Balvin
  • Maluma
    Ozuna

Top Dance/Electronic Artist

  • The Chainsmokers
  • Kygo
  • Lady Gaga - Câștigătoare
  • Marshmello
  • Surf Mesa

Pentru lista completă a câștigătorilor, accesați site-ul Billboard.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/videoclip/ariana-grande-off-the-table-the-weeknd-official-live-performance/

Most Read