MyRadioOnline.ro

Studioul independent Gunpowder & Sky, JAM Inc. și managerii Jim Morrison Estate vor realiza un nou documentar ce va scoate la iveală detalii inedite cu privire la viața și cariera regretatului

vocalist The Doors, Jim Morrison. Prin intermediul acestui proiect se vor urmări și analiza aspectele artistice ale personalității muzicianului, publicul urmând să-l cunoască mai bine pe rebelul și poetul Jim Morrison.

Documentarul va cuprinde fragmente din jurnalele intime ale muzicianului, ce nu au mai fost prezentate publicului până acum, precum și video-uri filmate în locuința sa, inițiatorii acestui proiect urmărind a pune într-o nouă lumină multiplele fațete ale lui Morrison - artistul, poetul, autorul și omul. Anunțul producerii acestui docmentar vine ca urmare a recentei apariții a volumului "The Collected Works of Jim Morrison: Poetry, Journals, Transcripts and Lyrics".

"Misiunea noastră este de a ghida, proteja și prezenta fanilor vechi și noi extraordinarele realizări ale clienților noștri, menținând totodată cele mai ridicate standarde de credibilitate și autenticitate.

Nu m-aș fi putut gândi la altcineva mai potrivit decât Gunpowder & Sky pentru a ne ajuta să prezentăm arta nemuritoare a lui Jim Morrison unei potențiale noi generații de fani din întreaga lume", a declarat producătorul premiat cu Grammy al JAM, Inc., Jeff Jampol.

Noul documentar despre Jim Morrison va fi produs de Gunpowder & Sky, Jeff Jampol și Jeff Pollack de la FourScore Entertainment. Filmul nu are încă un titlu.

Jim Morrison, cunoscut publicului prin prisma carierei sale muzicale, a pus bazele trupei The Doors în 1965, alături de Ray Manzarek, ulterior alăturându-li-se toboşarul John Densmore şi chitaristul Robby Krieger. Numele trupei este inspirat de titlul cărţii lui Aldous Huxley, "The doors of perception", care la rândul lui a luat titlul dintr-un vers de-al poetului William Black: "if the doors of perception were cleansed, every thing would appear to man as it is, infinite".

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/07/jim-morrison-muzician-poet-nou-documentar/

Most Read