MyRadioOnline.ro

Nirvana îşi încheia povestea în 1994, odată cu sinuciderea lui Kurt Cobain. Totuşi Dave Grohl a dezvăluit într-o carte biografică faptul că el părăsise deja Nirvana încă din 1993, după o

dispută cu Kurt. Sătul de tensiunile din formaţie, toboşarul a decis să părăsească grupul grunge. Revenim în 2021, găsindu-l pe Dave la statutul de multi-instrumentalist şi legendă vie a rock-ului alternativ. Într-o discuţie recentă cu Howard Stern, muzicianul a dezvăluit că restul membrilor Nirvana ar fi continuat să înregistreze piese o perioadă.

Basistul Krist Novoelic, chitaristul de turneu Nirvana (şi membru Foo Fighters), Pat Smear şi Dave au fost împreună în studio, iar din acele sesiuni s-au născut piese noi. Ei se întâlnesc încă ocazional pentru jam session-uri şi uneori apar track-uri proaspete, dar nu unele care să fie vreodată lansate comercial sub numele de Nirvana. Aflăm din acelaşi interviu că Krist este şi pilot şi îşi pilotează propriul avion, cu care vine în Los Angeles pentru a se întâlni cu foştii colegi. Am aflat din emisiunea lui Stern şi că acest trio formidabil repetă piese Nirvana în acele sesiuni şi că "se prostesc", dar uneori apare şi muzică nouă.

Totul a rămas la stadiul de "prieteni care se distrează în studio" şi nu trebuie văzut ca o mare reuniune Nirvana, mai ales în lipsa unui solist de talia lui Kurt. I-am văzut pe cei 3 muzicieni urcând pe scenă de câteva ori din 1994 încoace. Poate cea mai memorabilă reprezentaţie pentru această variantă a trupei Nirvana a fost cea de la ceremonia Rock and Roll Hall of Fame din aprilie 2014. Atunci Nirvana a fost introdusă în panteonul rock şi formaţia a cântat piese alături de Joan Jett, Kim Gordon, St. Vincent şi Lorde.

Am avut şi o apariţie surpriză a membrilor Nirvana la Cal Jam Festival în 2018, în timpul unui concert Foo Fighters. Din acelaşi interviu am aflat că Dave Grohl cântă la tobe în cadrul acestei variante de Nirvana şi că nimeni nu are atribuţii vocale, se înregistrează strict piese instrumentale.

Foo Fighters a lansat la început de an albumul "Medicine At Midnight" şi trupa se pregăteşte să fie introdusă în Rock and Roll Hall of Fame în acest an.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/06/nirvana-a-inregistrat-muzica-noua-si-fara-kurt-cobain-conform-lui-dave-grohl/

Most Read