MyRadioOnline.ro

"He Said She Said" este o piesă despre masculinitatea toxică şi conceptul de "mansplaining", prin care bărbaţii deformează spusele unei femei şi îi explică într-un mod greşit realitatea din jur. Au

trecut 2 ani de la ultimul release ale trupei scoţiene, iar CHVRCHES pare a fi trecut în întregime în segmentul muzicii electronice. Trio-ul indie pop scoţian a petrecut ultima săptămână oferind fanilor teasere pentru acest single, prin intermediul unor postări criptice în social media.

Solista Lauren Mayberry a declarat că noul său track s-a născut din gândurile şi ideile sale de pe durata lockdown-ului britanic. A fost o perioadă de recapitulări şi examinări ale experienţelor pe care le uitase sau le îngropase în memoria sa. Iată un alt citat relevant al artistei:

Simt că am petrecut o bună parte din viaţa mea, atât personală, cât şi profesional echilibrând aşteptările de la femei şi devine tot mai confuz şi obositor pe măsură ce avansez în vârstă. Fii de succes, dar doar în modul în care tu vrei să fii. Susţine-ţi punctul de vedere, dar nu atât de tare încât să acoperi bărbaţii. Fii atractivă, dar doar pentru beneficiul bărbaţilor şi cu siguranţă să nu fii vanitoasă.

Fii "Fata fierbinte dar tristă", dar nu tristă într-un mod care să deranjeze. Fii deşteaptă, dar nu destul de deşteaptă încât să ceri mai mult decât ţi se dă.

Lauren se ridică practic împotriva patriarhiei şi a momentelor când şi-a călcat pe mândrie şi a lăsat să fie dominată. 90% din versurile acestei piese sunt citate din lucruri pe care bărbaţii i le-au spus artistei de-a lungul anilor. CHVRCHES lansat ultimul album complet în 2018, "Love Is Dead", iar de atunci a lansat şi alte două single-uri. În 2019 venea "Here With Me", colaborare cu Marshmello, dar şi "Death Stranding", piesa titulară de pe coloana sonoră a jocului lui Hideo Kojima de pe PlayStation 4.

Mayberry a confirmat deja că ar trebui să ne aşteptăm la un nou album în curând.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/04/chvrches-a-lansat-piesa-he-said-she-said-cu-mesaj-anti-patriarhat-audio/

Most Read