MyRadioOnline.ro

GIM, pe numele real Ion Mihai Ghintan, are 20 de ani și este din Timișoara. Înainte de a urca pe scenă, concurentul ne-a introdus în lumea lui, o lume mai puțin

frumoasă și plină de greutăți. GIM a mărturisit că a trăit în orfelinate până la vârsta de 12 ani. Prima sa amintire este cea în care fratele său a fost adoptat. GIM a rămas în acel mediu dificil până când s-a hotărât să fugă.

A locuit pe străzi timp de trei ani. A muncit cu ziua și a avut parte de numeroase clipe dificile, dar mereu s-a simțit protejat de Dumnezeu. Deși nu a avut o viață ușoară, GIM nu a uitat să își fructifice pasiunile. A luat lecții de trombon, tobe și pian, iar în liceu s-a ocupat cu teatrul. Pe scena de la "Românii au talent", tânărul a interpretat o melodie rap ce l-a făcut pe Florin Călinescu să apese Golden Buzz.

"Bravo! Cred că ești exact pe drumul pe care îți dorești să fii. Ăsta e drumul tău. Dar orice mi-ai spune tu mie, inclusiv din versurile tale, eu am înțeles că ție-ți lipsește familia", a spus Andi Moisescu.

Plin de speranță, GIM a declarat că va avea o familie. Deși el nu a avut bunici, ar vrea ca viitorii săi copii să aibă niște bunici. Să le poată oferi iubire, sprijin și protecție.

"Mă gândeam la ce spuneai adineauri că vrei la un moment dat să îți întemeiezi o familie și copiii tăi să aibă bunici, nu? Și că tu n-ai avut bunici. Te deranjează dacă eu aș fi bunicul tău? Crezi în povestea cu peștișorul de aur?", a spus Florin Călinescu înainte să apese butonul Golden Buzz.

GIM a rămas fără cuvinte la gestul lui Florin. Șocat și extrem de fericit, concurentul a încercat să-i îmbrățișeze pe jurați, dar contextul actual nu i-a permis. Acest lucru l-a făcut pe Andi să spună:

"Știi ce mi se pare mie cu adevărat dureros în momentele astea? Asta e momentul în care el avea nevoie mai mult decât orice de o îmbrățișare și nu poți să i-o oferi. Băi, îi venea să sară aici la noi. Mi s-a rupt inima, înțelegi?"

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/02/romanii-au-talent-gim-golden-buzz-florin-calinescu/

Most Read