MyRadioOnline.ro

"Evermore", cel de-al doilea album al lui Taylor înregistrat în pandemie, a petrecut primele două săptămâni pe prima poziție, apoi o săptămână pe poziția a doua, fiind detronat de "Whole Lotta

Red" al lui Playboi Carti. Discul a revenit, însă, din nou pe locul întâi.

Taylor Swift, la egalitate cu Michael Jackson după numărul de săptămâni petrecute în fruntea topului Billboard 200

Cu acest LP situat pentru a treia săptămână pe prima poziție, Taylor Swift cumulează 51 de săptămâni în fruntea topului Billboard 200, cu toate cele nouă albume ale sale. Artista îl egalează, astfel, pe Michael Jackson, care este pe locul patru în ceea ce priveste numărul de săptămâni petrecute pe locul întâi al topului. Înaintea celor doi se află Garth Brooks, cu 52 de saptamani, Elvis Presley, cu 67 de săptămâni, și The Beatles, cu un record de 132 de săptămâni pe prima poziție.

Albumul "Evermore" este cel de-al 9-lea material de studio al artistei americane și conține colaborări cu HAIM, Bon Iver și the National. Lansat integral pe YouTube și pe majoritatea platformelor de streaming, albumul "Evermore" i-a adus artistei acea doză de "escapism" ce a schimbat cursul anului pandemic 2020.

"Mi-a plăcut escapismul pe care l-am găsit în aceste povești, ce îmbină imaginarul cu realul. Mi-a plăcut felul în care ați primit în viețile voastre tragediile și poveștile epice ale iubirii pierdute și găsite. Așa că am continuat să le scriu. Mi-a plăcut la nebunie să lucrez la aceste piese cu Aaron Dessner, Jack Antonoff, WB și Justin Vernon", a povestit Taylor.

Odată cu lansarea albumului, Taylor Swift a făcut public și videoclipul piesei "Willow". Acesta a fost filmat de Rodrigo Prieto și regizat chiar de către artistă.

Albumul "folklore", lansat de Taylor în iulie 2020, a primit șase nominalizări la Grammy, inclusiv în cele mai râvnite categorii: Albumul Anului și Piesa Anului. Discul a stabilit, de asemenea, o serie de recorduri.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/01/evermore-taylor-swift-pe-primul-loc-billboard-200/

Most Read