MyRadioOnline.ro

Lora o va înlocui din nou pe Adela Popescu în cadrul emisiunii "Vorbește Lumea". Anunțul a fost făcut chiar astăzi, Adela dezvăluind în cadrul show-ului de la PRO TV că este

însărcinată pentru a treia oară și că va renunța la rolul de prezentatoare.

"Nu ne era de ajuns “haosul” actual, am vrut unul și mai mare, așa că... da, sunt însărcinată pentru a treia oară. :)

Nu avem emoții deloc, suntem siguri că ne vom descurca, e un copil foarte dorit pe care abia așteptăm să îl cunoaștem.

Vrem să fie în siguranță și pentru asta vom face tot ce ține de noi. Tocmai de aceea am și hotărât să mă retrag de la Vorbește Lumea atât de repede", a detaliat ulterior Adela într-o postare pe Instagram în care apare alături de soțul ei și de cei doi copii.

Adela Popescu anunță că e însărcinată

Lora a primit vestea cu mult entuziasm, declarând pentru PRO TV că i-a fost dor să-i fie parteneră de platou lui Cove.

"Am primit invitația cu bucurie și entuziasm! Refacem gașca și abia aștept să vă invadez diminețile, din nou, cu energie bună, să râd la glumele lui Cove, chiar și la alea vechi, să-mi beau cafeaua în această familie frumoasă de la care am învățat atât de multe și căreia acum am mai mult timp să-i dedic. Vorbește Lumea că ne așteaptă o frumoasă călătorie în acest nou sezon. Mi-a fost dor!"

Lora va debuta anul acesta ca actriță, în filmul de comedie "Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună", în regia Cameliei Popa. Pelicula ce spune povestea a trei frați ciobani beneficiază deja de o piesă principală pe coloana sonoră, care se numește "Telemea" și este interpretată de Lora împreună cu cei trei producători ai filmului, Alin Panc, Văru Săndel și Cosmin Seleși, aka Old Shepherds.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/2021/01/lora-vorbeste-lumea-adela-popescu/

Most Read