Regizorul filmelor Wanted 1 & 2 și al Abraham Lincoln: Vampire Hunter, rusul Timur Bekmambetov, nu s-a ferit niciodată de provocările unei tehnici de producție dificile.

Acum lucrează la cea mai recentă producție a

Regizorul filmelor Wanted 1 & 2 și al Abraham Lincoln: Vampire Hunter, rusul Timur Bekmambetov, nu s-a ferit niciodată de provocările unei tehnici de producție dificile.

Acum lucrează la cea mai recentă producție a sa, în Rusia, anume filmul de război V2. Escape from Hell. Ținând cont că pandemia de coronavirus întrerupe producțiile de film și TV peste tot pe glob, Bekmambetov și echipa lui au de gând, cu ajutorul tehnologiei, să continue filmările... În februarie, apărea informația că V2. Escape from Hell va fi primul blockbuster filmat integral în format vertical.

Vinerea aceasta, la studioul de film Lenfilm din St. Petersburg, producției i se va adăuga scena unei bătălii aeriene. Pentru a reuși acest element cu un contact social minim, actorul din rolul principal, Pavel Priluchny, va fi plasat în carlinga unui avion de luptă de epocă, cu ecrane LED în jurul lui care să simuleze bătălia, scrie publicația Deadline. Ecranele din jur vor folosi scene de luptă din jocul video War Thuner, iar Priluchny va pilota un avion virtual, într-o bătălie de manevră cu alte avioane virtuale pilotate de gameri. După filmări, materialul va fi prelucrat cu ajutorul efectelor speciale.

Bekmambetov va regiza secvența de la distanță folosind platforma de colaborare Microsoft Teams. De asemenea, va exista o transmisie live a filmărilor care va fi distribuită pe rețelele sociale de către producători.

„V2. Escape From Hell va fi primul film despre Cel de-Al Doilea război mondial proiectat pentru generația Z.  Dorim să relatăm această povestire folosind mijloace vizuale moderne, high-tech”, a relatat Bekmambetov. „Filmările în interiorul unui mediu de gaming vor adăuga tensiune în film și vor cufunda spectatorul în evenimentele de pe ecran – genul de senzații pe care le trăiesc gamerii de azi în jocurile video făcute în Rusia, cu realism ridicat și atenție la detalii”.

„Facem aici un film de război, și la ora actuală știrile par ele însele „știri de război” despre coronavirus – exista carantină, probleme de aprovizionare, panică în rândul populației”, continuă regizorul . „Dacă vom continua să facem filme despre război, e un mijloc de a nu ceda în fața disperării. Căutăm noi modalități de a continua să filmăm, și suntem ajutați de noile tehnologii și de abordarea creativă. Asta ne ajută să continuăm filmările fără să expunem echipa de filmare la riscuri sanitare.”

V2. Escape From Hell va avea premiera în 2021 în două formate – unul orizontal pentru cinema și unul vertical pentru mobil. Priluchny joacă rolul lui Mihail Devyatayev, un pilot sovietic din cel de-Al Doilea Război Mondial care cade prizonier și care scapă dintr-un lagăr de concentrare deturnând un avion. Povestea este inspirată din evenimente reale, odată cu cea de-a 75-a aniversare a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Filmul este co-produs de studiourile Bazelevs, Voenfilm și de operatorul de telefonie mobilă MTS. Filmul va fi primul proiect al noii platforme media MTS care va fi proiectat în format vertical.

Articol preluat de pe http://www.cinemagia.ro

https://www.cinemagia.ro/stiri/cazul-bekmambetov-noi-metode-de-filmare-cu-contact-uman-minim-se-45555/

Most Read