MyRadioOnline.ro

Irina Rădulescu, actriță a Teatrului Mic din București, debutează în film cu rolul din policierul românesc Urma, acum pe marile ecrane. Irina Rădulescu este fiica lui Dem Rădulescu, cel care a îmbogăţit

Irina Rădulescu, actriță a Teatrului Mic din București, debutează în film cu rolul din policierul românesc Urma, acum pe marile ecrane. Irina Rădulescu este fiica lui Dem Rădulescu, cel care a îmbogăţit generații cu sclipiri de haz imbatabil, fiind doza indispensabilă de supravieţuire în comunism pentru milioane de oameni. Spectacolele de varietăţi televizate de duminica seara, cu Dem Rădulescu, erau un prilej de sărbătoare în familia telespectatorilor.

Am invitat-o pe actrița Irina Rădulescu la o sondare a memoriei afective. Dincolo de amintirile despre tatăl Dem Rădulescu, actrița vorbește despre rolul din filmul Urma, unde joacă o doctoriță al cărei frate, Anton - pianist - dispare fără urmă... 

Dorian Boguță spunea că la castingurile cu dvs. pentru filmul Urma și-a văzut personajul, pe Ana. Care credeți că este arhetipul dvs. de personaj?

Ceea ce o definește cel mai bine pe Ana este acea zicală – „Apele liniștite sunt adânci”. Ana se dezvăluie pe parcursul acțiunii. La început ea pare în căutarea adevărului ca și celelalte personaje pentru ca la sfârșit să se dovedească a fi singura purtătoare a adevărului. Practic, tot filmul ea îi conduce pe ceilalți pe căi deja știute de ea dându-le impresia că ei sunt cei care le descoperă. Așa am gândit personajul împreună cu Dorian (Boguță, regizorul filmului - n.red.) - o femeie care e puternică tot filmul, care „îi face” pe toți și al cărei Univers se năruie la final când realizează că tot acest demers uriaș al ei a fost în zadar...

Ați declarat ca va ghidați după regula „să caut întotdeauna simplitatea și adevărul”. În film, acestea se obțin la fel ca în rolurile din teatru?

Simplitatea și adevărul sunt în noi indiferent în ce formă artistică ne manifestăm... Diferă doar mijloacele prin care facem ca acest adevăr să transpară. Practic e vorba de niște parametri pur fizici. La teatru există o distanță... cum se spune „trebuie să treci rampa”. Vocea trebuie să ajungă până în ultimul rând, să reverbereze în toată sala. La fel gesturile, mișcările trebuie să fie evidente pentru spectatorii care se află la anume distanță de actor. La film, din contră, există deja apropierea - camera te face să simți că întreaga lume e lângă tine, ea îți prinde orice respirație, orice clipire.

Care este „adevărul” care o ghideaza pe Ana, eroina dvs. din filmul Urma?

Singurul adevăr care o ghidează pe Ana este IUBIREA față de Anton... Iubire care o face să se simtă răspunzătoare de fericirea și de destinul acestuia. IUBIREA și nimic mai mult.

Redați în fața camerei o stare de liniște, un calm, o imperturbabilitate... Iar personajul Ana are multe secrete pe care le ascunde... De ce această alegere interpretativă?

Cred că un om capabil de o asemenea iubire nu este un om „zgomotos”... ci mai degrabă un om cu o intensă activitate interioară. Revin la ceea ce am spus mai devreme – „apele liniștite sunt adânci.”.

Dem Rădulescu a îmbogăţit generații cu sclipiri de haz imbatabil. Care e cel mai important lucru pe care îl moșteniți de la tatăl dvs?

Îmi place să cred că am luat de la el umorul ca un întreg compus din spirit ludic, ironie și iubire de viață.  Tot de la el, dar nu numai – recunosc și în mama această trăsătură -  am preluat perfecționismul. Încă negociez cu mine dacă e un lucru bun sau nu. E bine pentru un profesionist să poată fi perfecționist, însă trebuie să știi cum și când să temperezi această atitudine.

Spectacolele de varietăţi televizate de duminică seara, cu Dem Rădulescu, erau un prilej de sărbătoare în familia telespectatorilor. Dar cum era Dem Rădulescu cel din afara scenei? Cum vi-l amintiți în sânul familiei?

Rolurile de TATA, SOȚ și STÂLP al CASEI sunt pentru noi cele mai importante roluri ale sale. Era un om capabil să dăruiască BUCURIE celor din jur... Mai întâi nouă, care eram TOTUL pentru el și mai apoi publicului pe care l-a iubit și prețuit enorm! Tata își trata meseria cu o rigoare si cu o seriozitate copleșitoare, cu multă dedicare. Aceeași atitudine a avut-o și cu noi, acasă.

Pentru unii, Dem Rădulescu a fost idolul copilăriei. Pentru alții, doza indispensabilă de supravieţuire în comunism. În tot cazul, un „monstru sacru” pentru generații. Dincolo de a fi tatăl dvs., ce a reprezentat pentru dvs. actorul Dem Rădulescu?

Cel mai minunat aspect al tatei a fost acela de TATĂ... Un „monstru sacru” pentru toți ceilalți, pentru mine cel mai duios TATĂ. Eu l-am perceput ca actor post mortem abia. De-asta spun ca rolul de TATĂ a fost cel mai minunat, pentru că nu a fost umbrit sau influențat de memorabilele lui roluri din teatru sau film. Actorul era al publicului, Tata era al meu. Încă am revelații urmărindu-l ca actor, încă îl descopăr... Și asta este o prelungire a vieții!

Care este cea mai pregnantă amintire pe care o aveți din copilărie? Poate o „madlenă proustiană”.

Plimbările pe timp de noapte cu tata. Erau momentele noastre prețioase de apropiere, de complicitate, de bucurie nemărginită...  Ne plimbam noaptea când străzile erau liniștite. Ziua era asaltat de oameni, dar noaptea ne ocrotea. El îmi povestea tot felul de lucruri, iar eu țin minte că mă prăvăleam pe jos de râs... noroc că mă ținea puternic de mână! La prima ninsoare, la primul viscol, când toată lumea se adăpostea, noi eram primii și cam singurii pe străzi. Și acum ador să mă plimb, așa îmi pun ordine în gânduri... e clar madlena mea proustiană.

Filmul dvs. preferat cu Dem Rădulescu și de ce? Dar spectacolul de teatru preferat?

Din păcate eu nu am apucat să-l văd pe tata în spectacolele de teatru antologice. Am reușit să văd doar „O scrisoare pierdută” în varianta filmată. Pe viu mi s-a povestit că transmitea o energie incredibilă și avea un magnetism absolut fabuloas. Ca filme, trebuie să mai spun?! BD-urile, Astă seară dansăm în familie...

În ce spectacole de teatru vă pot urmări cititorii noștri în perioada următoare?

Joc în „Escu”, de Tudor Mușatescu - spectacol al Teatrului Mic pe care îl jucăm la Teatrul de Comedie - regia Doru Ana și în „Nevermore”, după E.A. Poe la Teatrul Mic, regia Dragoș Galgoțiu.

Photocredit: Alex Damian

Articol preluat de pe http://www.cinemagia.ro

https://www.cinemagia.ro/stiri/de-vorba-cu-fiica-lui-dem-radulescu-inca-am-revelatii-urmarindu-l-ca-45493/

Most Read

  • Week

  • Month

  • All